Implant dentar

Dintii lipsă sau grav deteriorați sunt înlocuiți de un dispozitiv metalic care se introduce în osul maxilar. Este firesc ca de-a lungul timpului, oamenii să piardă unul sau mai mulți dinți, cele mai frecvente cauze fiind cariile, accidentele, bolile parodontale sau îmbătrânirea. Cea mai importantă caracteristică a implanturilor dentare este faptul că ele sunt concepute pentru a mima perfect structura dinților naturali.

Implanturile se așază pe maxilarul pacientului, ceea ce înseamnă că oferă suport stabil pentru dinții care fac înlocuirea. Practic, putem spune că un implant dentar îndeplinește aceeași funcție precum rădăcina ce aparține unui dinte natural, scopul fiind de a oferi un sprijin pentru noul dinte. Însă, doar o consultație de specialitate și efectuarea unor analize pot face ca mediul să stabilească un plan terapeutic. Acesta va fi individualizat.

Procedura – ce presupun implanturile dentare

În ziua în care are loc procedura, se folosește anestezic în zona în care urmează să fie implementat tratamentul. Iar dacă există pacienți care își doresc un plus de confort, aceștia pot alege analgo-sedarea superficială anestezică. Procedura în sine presupune introducerea unui titan în os, a cărui perioadă de integrare se realizează natural, în câteva săptămâni. Implanturile se folosesc fie pentru a susține proteze, fie pentru a reabilita arcadele edentate complet.

Cât durează?

Intervenția chirurgicală nu are o durată fixă. Totul depinde de amploarea intervenției respective și de câte implanturi sunt inserate. Astfel, aceasta poate să dureze de la 30 de minute până la câteva ore. După ce implanturile au fost inserate, urmează o perioadă care asigură osteointegrarea. Apoi, implantul este descoperit și urmează etapa de protezare supraimplantară. Aceasta se realizează prin restaurări fixe sau mobile, ținându-se cont de fiecare caz în parte.

Preturi pentru IMPLANT DENTAR
DenumireRONEUROObservatii
Ablatie torus26055Ablatie torus maxilar/ mandibular
Aditie APRF + Bio-oss1260250
Augmentare creasta cu grefa autogena2810550
Augmentare creasta cu os artificial2810550Nu include osul si membrana
Implant dentar AlphaBio2200450Implant dentar AlphaBio
Implant dentar Bicon2810550Implant dentar Bicon
Implant dentar Osstem2810550Implant dentar
Implant dentar Straumann3830750Implant dentar Straumann
Implant individualizat arcada370007255
Implant individualizat partial207004060
Reconstructie creasta52501050
Restaurare protetica cu implanturi angulateDe la 17800De la 3500 - 4000Pret / arcada. Include protezarea provizorie
Restaurare protetica cu implanturi Zygoma3570070002 Implanturi Zygoma + 2 Implanturi standard
Restaurare protetica cu implanturi Zygoma4590080004 implanturi Zygoma
Sinus lift extern2810550Nu include xenogrefa Bio-oss si membrana Bioguide
Sinus lift intern2300450Nu include osul artificial
Contactează-ne

Ia legătura cu noi

Pentru un zâmbet frumos și sănătos, ia legătura cu noi. Folosește datele de contact sau formularul alăturat. Simplu, rapid, eficient!

Adresă

B-dul 1 Mai, BL D4A, Etaj 1,
Craiova, Dolj (zona CIUPERCA)

Email

office@whitekiss.ro

Telefon

0727.880.115

Program

Luni – Vineri: 08:30 – 20:00
Sambata – Duminica: Inchis

Trimite-ne un mesaj

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Checkboxes