Tu știai care sunt etapele primei consultații și cât de importantă este respectarea acestora?
Pacientul este întâmpinat la recepție de către personalul Front Desk, unde va trebui să completeze „Fisa pacientului”, care din punct de vedere medical este esențială pentru medicul dentist, deoarece cuprinde anumite rubrici cu privire la istoricul medical al acestuia (dacă suferă de o anumită afecțiune sau dacă urmează un anumit tratament medicamentos).
Medicul dentist va purta o discuție cu pacientul cu privire la evaluarea stării generale de sănătate, în baza fișei completate de acesta. Acesta este momentul în care pacientul poate prezenta problemele stomatologice existente sau aspectele ce-l nemulțumesc, astfel încât medicul dentist să-i poată prezenta cele mai eficiente soluții.
Medicul va examina cu atenție starea dinților, gingiilor și a țesuturilor ce tapetează cavitatea bucală. Se va observa gradul de igienă, prezenta cariilor și a afecțiunilor, cantitatea tartrului dentar, starea obturațiilor și a lucrărilor protetice existente. Pentru a diagnostica cât mai corect starea dinților, medicul dentist va avea nevoie de o radiografie dentară (de obicei o ortopantomografie). De cele mai multe ori, în funcție de complexitatea cazului, se vor efectua câteva fotografii medicale, esențiale în realizarea planului de tratament. Există situații în care prima vizită se poate transforma într-o trimitere și către un medic specialist (implantologie, ortodonție, etc.).
În baza consultului clinic, a investigațiilor radiologice și a setului de fotografii, se va întocmi un plan de tratament care îi va fi prezentat pacientului într-o ședință ulterioară. Pacientul va semna acceptarea planului de tratament și, din acest moment, se va conveni împreună cu îndrumătorul de caz (personalul Front Desk) asupra programărilor și modalităților de plată. Pe toată durata desfășurării planului de tratament, personalul Front Desk îi va sta la dispoziție pacientului pentru orice nelămurire, rolul acestuia fiind crearea unei legături cât mai armonioase între pacient și clinică.
În acest moment, tu cunoști starea de sănătate a danturii tale? Când ai fost ultima dată la un consult stomatologic?
Clinica cu tehnologie de ultimă generație în care găsiți parteneri de încredere pentru obținerea zâmbetului perfect.
Pentru zâmbete îndrăznețe și luminoase!